Am observat, fiind aici, că in fiecare anotimp Pământul și Natura  ne oferă din abundență darurile sale, cu care să ne hrănim trupurile și sufletele, deopotrivă. Toate acestea le dobândim, bineînțeles, neotrăvindu-l cu îngrășăminte și substanțe chimice, ce sunt dăunătoare tuturor organismelor vii.

Roadele pământului se coc mai tărziu aici față de alte zone mai joase, pentru că noaptea este mult mai rece decât ziua și diferența de temperatură este mare. Dar cu trecerea timpului ne-am obișnuit și cu acest aspect, destul de provocator pentru noi vegetarienii, mai ales venind de la oraș cu vechile obiceiuri, unde, aveam obișnuința de a merge în piață și a cumpăra primele trufandale apărute – unele, sau dacă nu – majoritatea cultivate în seră. Bineînțeles că lucrurile și obișnuințele s-au mai schimbat trăind efectiv aici.  Și …în felul acesta Natura ne-a provocat să gândim și să creăm  noi rețete, cu ceea ce ne oferă zona și locul acesta curat și frumos. Totodată am început să ne reeducăm și gusturile.

 Așa am învățat să reformulez vechile rețete și obișnuițe, care să aibă ingrediente preponderent din această zonă și în special din grădina noastră, apoi să le prepar într-un mod cât mai simplu și sănătos (pe cat de mult posibil crud sau la foc lent pe plita -raw food sau slow food-), la care să adaug din abundență foarte multă DRAGOSTE.

 În felul acesta m-am hotărât să postez această pagină dedicată rețetelor și leacurilor – marea majoritate probate, experimentate și gustate de noi și de cei care ne vizitează.

Printre multe altele câte avem de făcut, ne facem timp – atât cât este cu putință – să împărtășim cu drag din cunoștințele și experiențele noastre cu voi.

Vă mulțumim încă o dată tuturor celor care ne încurajați și ne  susțineți de oriunde vă aflați!

Să zâmbim cu Sufletul!

Mihaela

NotăÎn rețete nu sunt specificate cantități, deoarece eu în marea majoritate a preparatelor, folosesc cantitățile necesare în funcție de câte persoane sunt la masă, așadar puneți atât cât considerați fiecare, după bunul plac. Dacă într-adevăr aveți nelămuriri îmi puteți lăsa aici un comentariu sau prin e-mail.

Accept și propunerile voastre pentru hrană cu ingrediente din ceea ce ne oferă locul și flora spontană.